Dark Passion Play

Fools rush in...so it seems like I'm one. ma grabeam sa ma enervez ca noua solista de la Nightwish e naspa. si de fapt... Tuomas Holopainen is a frickin' genius, for chosin' her. among other things.
dupa o auditie de promo-album, tot ce pot spune e "somebody put my lower jaw up again". ma asteptam la orice, dar la asta nu.
sa fim intelesi, nu sunt mega-fan Turunen (ex-solista sutata-n partea posteriora in 2005), dar Eva a fost probabil cea mai proasta alegere pentru a ne obisnui cu vocea lu' madam Olzon. sincer, nu-mi spunea mare lucru. uneori imi aducea aminte de Sharon den Adel (Within Temptation) intr-o pasa (de cantat) proasta. Hell no.
Dark Passion Play e o capodopera. don't get me wrong, nu m-au apucat crizele de fangirl gone wild. dar e de ascultat/savurat

1. The Poet and the Pendulum
sau sufletelul lu' nenea Holopainen trantit (nu tocmai subtil) pe-o tava/pe-un portativ
song-ul incepe cu keyboard-ul magic al finlandezului, si cu niste soapte, pentru a continua cu vocea unui boy-soprano pe care eu l-am crezut duduia Anette at first.
incep chitarile, deja imi aminteste de ceva muzica de film. ca tot e Hans Zimmer preferatul "poetului" nostru. stau si ascult versurile. destul de dure. I cannot die, I the whore for the cold world. auch.
in 14 minute ai timp destul de meditat. ideea de muzica de film imi ticaie in cap- Olzon are calitati de soprana- wow- dar (din fericire!!!) nu e Tarja. i'm afraid, so afraid, of being raped again and again and again- soapte si impresia din ce in ce mai clara (si mai enervanta) de soundtrack. si... boom! here goes Hietala. nu intelegi mare lucru din ce zice, urla cat il duc plamanii. versuri dark, poate cele mai intunecate pe care le-au cantat ei vreodata.
today in the year of our Lord 2005 Tuomas was called from the cares of the day... WHAT THE FUCK? prea trista melodia, dar asta nu inseamna ca e proasta. doar ca doare.

2. Bye Bye Beautiful
inceput a la old Nightwish, Anette umbrita putin de Hietala si mesaj pentru Tarja.
Domnul mai sus mentionat racneste (iar) cat il tine - Bye bye beautiful , b... -nu, n-am auzit bine- ba da?!?- die die beautiful. o palma nu tocmai subtila fostei lor soliste. ca doar cantecul n-o fi adresat vanzatoarei de la alimentara din Kitee care s-a mutat cu sotul in Tampere. bye bye die die, si cantecul se termina. iti lasa putin un gust amar. ceea ce nu se poate spune si despre vocea basistului. omul asta chiar poate canta!!!

3. Amaranth
primul single, si un clip in care domnu' Holopainen ne arata ce pectoralii frumosi a facut el de cand merge la sala.
not bad at all (melodia, nu grupele musculare ale claparului). putin poppish in unele chestii, catchy, si - hopa!- prima piesa vesela de pe album. dar mai e cale lunga sa ne-ajunga. Reaching searching for something untouched- si aici Anette straluceste.

4. Cadence of her last breath
nu una din favoritele mele. Marco a la Tarot trecand prin Delain si Anette pentru prima si - Doamne-ajuta!- singura oara incercand sa semene cu Tarja. nimic special asa ca fast forward catre...

5. Master Passion Greed
n-as vrea sa fiu Marcelo Cabuli acum. adica sotul damei care-a lalait 10 ani cu NW, si pe care ceilalti il acuza ca ar fi indepartat-o de trupa.
chitarile urla in draci- la fel si Hietala. versuri grele, care acuza si taie-n carne vie. sau Tuomas se razbuna in cel mai bun fel in care poate- prin versuri. toata inocenta copilului de-altadata a disparut. daca esti influentabil, ai impresia ca sotul lui Turunen e un zgripturoi care n-a iubit-o si a folosit-o. ma rog.
prima piesa de nota 10 de pe album.

6. Eva
nu mare branza, poate ultima urma de inocenta din versurile lui Tuomas. fast fwd, ca e deja prea mult

7. Sahara
o nebunie de piesa. incepe cu ritmuri celtice. bine, bine, da' de ce Sahara? pentru ca... bloody hell! se continua cu cele orientale.
beat alert, si Olzon at her best. probabil piesa ii scoate cel mai bine in evidenta calitatile vocale, care din ce in ce mai des ma duc cu gandul la calitati de soprana inca nedescoperite. tematica- clar inspirata din zona despre care vorbeste si titlul. o revenire la o mai veche obsesie a lui Tuomas- Egiptul (vezi Tuthankamen si Pharaoh Sails to Orion), si referiri la 1001 de nopti (one thousand one nights I've seen). piesa-mi aduce aminte de Oceanborn, albumul meu preferat, fara vocea lui Tapio Wilska si cu inflexiunile de geniu ale Anettei cand te astepti cel mai putin.
inca un 10 curat. ma duc sa-mi iau narghileaua.

8. Whoever brings the night
Olzon canta bine, dar de asta ma convinsesem deja. versuri ceva mai usurele, si nu asa de dark. si iar impresia aia de muzica de film. neeeext

9. For the heart I once had
Olzon incepe cu o voce child-like. nu pot zice ca prima parte ma incanta. I've got to give her that- tipa are plamani. prea linistita pentru mine, desi versurile imi plac, nu am rabdare sa le ascult de mai multe ori. trec mai departe

10. The Islander
HELL YEA! ce ziceam mai devreme despre Hietala? ca stie sa cante. l-am subestimat. ritmuri celtice, bodhrane, flauturi si chitari acustice. si dor de mare. ma duce cu gandul la un Once upon a trubadour mult mai prelucrat. si la Jack Sparrow. mai ca-ti vine sa sutesti o corabie si sa pornesti direct spre... the end of world, cum zic versurile. sau macar pana-n Scotia.
piesa de ascultat iarna cu romul... aaa... pardon, ceaiul in fata.
o piesa ca un vis, te face sa plutesti, sa iti doresti sa simti vantul in fata si aerul sarat pe buze. aproape uiti ca Olzon nu canta aproape deloc, si tot greul e dus de Hietala.
de ce nu exista nota 11?!?

11. Last of the Wilds
un instrumetal dragutzel- dar mult prea plin de aceleasi ritmuri celtice, si ce e prea mult strica. sub Moondance oricum.

12. Seven Days to the Wolves
fantezie Holopainen-ana, cu multe multe referinte la Stephen King, si putin dezamagitoare per-total, Hietala revine la stilul- urlu cat ma tin plamanii. si de ce nu? totusi melodia e cam prea terna- si iar revin ritmurile celtice- enough is enough. pentru mine, cea mai mare dezamagire. nu pentru ca e proasta, si pentru ca ma asteptam la altceva

13. Meadows of Heaven
care merge pusa dupa SDttW ca nuca-n perete. prea calma. nu proasta, dar nici extraordinara. buna de incheiat albumul.

fuse fuse si se duse. un album scump, cu ceva pretentii, si in orice caz foarte asteptat. e foarte bun, totusi sub Oceanborn si Century Child. totusi, bate Once la fund rau de tot. de ascultat/cumparat/pus la loc de cinste. pentru ca Nightwish n-a murit. it's alive and kicking (ass).

PS: desi nu e pe album, ci doar pe single, While your Lips are still Red e geniala! Hietala canta-din nou- si iar foarte bine. piesa inclusa pe Lieksa!, un film al unui regizor finlandez. vioara, pian, si Hietala. cred ca ma mut in Finlanda.

Here I am... again

n-am mai scris de cand era bunica fata. Din lipsa de timp, calculator conectat la net, uneori chef, de cele mai multe ori inspiratie... sper sa nu se mai repete