Century Child

Find me guilty ca n-am mai scris de ceva zile bune. scoala asta e infernala these days. la noapte plec la Bucuresti ca duminica am Cambridge-ul.
maine sper sa ajung sa vad Piratii 3. si sa ies la o pizza cu Emanuel si Raluca (2 of my best friends). si sa ma plimb prin Bucuresti. si sa merg in Metro la cumparaturi. si sa vad Herastraul. which brings me to the question I've asked frequently these past few days..... DE CE DRACU N-ARE ZIUA 36 DE ORE?!?
de ceva vreme, nu mai am timp sa fac tot ce-mi doresc. asa ca fac compromisuri. si aman mai ales acele lucruri care-mi aduc fericirea. n-am ai vazut un film la cinema de o luna. nu m-am mai plimbat ore in sir prin parc de doua. nu am mai ascultat josh groban fara sa fac nimic altceva de pe la craciun. si deja simt ca o parte din mine dispare incet incet.
mi-e dor de vara... mi-e dor de copilarie. nu m-am mai purtat ca un copil de mult. m-am maturizat prea repede. si acum regret. mi-e dor de vremea cand ma lua tata pe umeri si ma plimba prin tot orasul. mi-e dor de joaca de-a piratii prin livada de la tara (bineinteles, n-aveam nicio mare/corabie, but who gave a fuck?), mi-e dor de desenele animate de atunci. si pe care acum nu le mai da nimeni, preferand tampenii violente si aberante.
acum nu mai sunt copil. ciudat ca scriu asta tocmai de 1 iunie, dar nu mai sunt. nu m-am mai simtit copil azi, cum ma simteam in alti ani. aproape m-a lezat SMS-ul cu "la multi ani, copilas!" primit azi-dimineata, desi era bine intentionat. as vrea sa dau timpul inapoi. dar nu pot. asa ca tot ce mi-au ramas de atunci sunt amintiri care ma fac sa zambesc. amar.

When I was a child I caught a fleeting glimpse,
Out of the corner of my eye.
I turned to look but it was gone.
I cannot put my finger on it now.
The child is grown, the dream is gone.
I have become comfortably numb.